Saiph

E târziu, mi-e lene, dar mi-am promis mie că o să scriu astăzi despre asta, şi trebuie să mă ţin de cuvânt.

Deci, “incredibil, senzaţional, extraordinar, formidabil” şi cum mai vreţi. Azi, când veneam de la şcoală pe centru, am văzut cum într-un pom din faţa mea, căriua abia i-au dat frunzele atârna încă instalaţia de Craciun, uitată acolo, probabil, de prin 2006 în cel ami bun caz. Eram în faţă la magazinul Adam. Atunci, m-am uitat şi în pomul sub care stăteam, şi ce credeţi că am văzut…? Un porumbel mort, care, după cum arăta (nu m-am putut uita la el mai mult de 3 secunde) stătea acolo de ceva vreme. Deşi am spus că îmi plac cărţile poliţiste, nu o să mă întreb “cine l-a omorât”, ci “de ce nu l-a văzut nimeni până acum” şi, mai ales, “de ce nu l-a dat nimeni jos până acum?”. Şi eu care voiam să laud ADP-ul pentru lalele care au înflorit prin toate spaţiile verzi, sau pentru gazonul pus în jurul pomilor de pe centru. Acum trebuie să mă iau de ei. Să sperăm că cineva o să dea jos atât instalaţia de Craciun, (parcă e bancul ăla “Când ştii că a venit vara? Când scoţienii scot bradul de Crăciun din casă”), dar mai ales, pasărea aia.

Dacă nu, măcar să o transformăm în atracţie turistică. Sau să sperăm că o să cadă singură, exact în capul vreunui oficial străin, venit cu ocazia Simfoniei Lalelelor. Măcar aşa să fim şi noi cunoscuţi în lume… O altă soluţie ar fi să o vopsim verde, ca să semene cu frunzele, şi să nu se mai observe (vedem cum ne descurcăm când începe să miroasă). Să înţeleagă tot românul ce înseamnă “să umbli cu cioara vopsită”. Bine, cu porumbelul mort.