jump to navigation

Ce am câştigat la Euro2008 June 19, 2008

Posted by Saiph in Uncategorized.
Tags: , ,
1 comment so far

Nu aveam de gând să scriu despre Euro2008, mai ales că nu ne-am calificat în sferturi. Totuşi, ceva m-a făcut să mă răzgândesc.

M-a impresionat gestul suporterilor români, care, la 1-0 pentru Olanda, au început să cânte imnul naţional al României. Foarte sugestiv, ‘deşteaptă-te, române’, că ai noştri dormeau pe teren, dar asta e o altă problemă. Nu am mai văzut până acum aşa ceva într-un meci în care joacă o echipă românescă. Poate doar la Liverpool am mai văzut aşa ceva. Uite:

Din păcate, nu am găsit înregistrări cu imnul cântat de suporteri în timpul meciului.

Ce sa faci cu 3 trilioane de dolari June 18, 2008

Posted by Saiph in Funny, Internet.
Tags: , ,
1 comment so far

Mie mi-a luat vreo 5 minute sa realizez exact ce înseamnă 3 trilioane de dolari. Se pare că atât i-a costat pe americani războiul din Irak. Aşa că oamenii au făcut un site simpatic, unde să te gândeşti ce ai putea face cu 3 trilioane de dolari.

Intraţi pe http://3trillion.org/ şi vedeţi. Printre alţii, John Cusack a completat şi el asta. Puteţi vedea ce a ales el. Eu, unul, mi-aş lua un fluier de 7.95 euro. Dar pentru asta nu-mi trebuie 3 trilioane de dolari, îmi ajung banii mei :) )

Feriţi-vă de soare 2 June 11, 2008

Posted by Saiph in Uncategorized.
Tags: , , ,
add a comment

6.Protectia zilnica suprasolicita pielea si poate agrava situatia ei

Nu si daca va alegeti crema in cunostinta de cauza. Verificati pe eticheta sa nu contina benzofenon sau PABAs, care pot mari sensibilitatea la soare. Daca aveti piele sensibila este mai putin probabil sa reactionati la anumite creme care contin titan sau zinc si care reflecta razele UV, fata de cele care absorb razele UV

7.Produsele folosite dupa expunerea la soare minimalizeaza efectele devastatoare

Multe dintre acestea contin antioxidanti si vitamine, insa in realitate nu au capacitatea de a repara daunele produse deja. Unele dintre ele, cum ar fi cremele de noapte, pot lucra la refacerea tesuturilor, insa nu trebuie sa asteptati o minune

8.Aparatele de bronzat dauneaza doar daca sunt folosite pentru un timp indelungat

Un nou studiu a demonstrat ca doar o singura sedinta de bronzat artificial, care a avut loc inaintea varstei de 35 de ani, creste riscul dezvoltarii unui melanom cu 98%. (more…)

Feriţi-vă de soare June 10, 2008

Posted by Saiph in Uncategorized.
Tags: , , , ,
add a comment

Pentru că tot vine vara, hai să vă dau nişte sfaturi. Sunt din revista Descoperă

Cei mai multi dintre noi crec ca stiu indeajuns de multe lucruri despre protectia solara, cu atat mai mult cu cat in fiecare an suntem bombardati de informatii despre cum sa ne mentinem sanatosi si sa ne protejam pielea de soarele necrutator al verii. Paradoxal, desi exista foarte multa informatii in acest sens, multi dintre noi inca mai pun pret pe sfaturile bunicii si pe leacurile babesti.Medicii britanici au luat atitudine si s-au hotarat sa darame aceste mituri, in folosul iubitorilor de soare.

1.Daca pielea ti-a fost afectata inca din copilarie, nu mai are nici un rost sa repari acum ce nu mai poate fi reparat

Daca in timpul copilariei v-ati expus pentru un timp indelungat la soare, este posibil ca celule aflate sub piele sa fie deja afectate, insa acestea se afla intr-o stare latenta. O expunere la soare neprotejata si fara masura, la maturitate, poate declansa activitatea celulelor canceroase.

2.Iti poti proteja pielea eficient folosind un factor ridicat de protectie (SPF)

Indicele SPF masoara protectia impotriva razelor UVB (ultraviolete B), care afecteaza doar epiderma. Adevaratii inamici sunt razele UVA (ultraviolete A), mult mai puternice, care penetreaza pielea in adancime. Cercetatorii au demonstrat ca razele UVA sunt vinovate de aparitia cancerului de piele, care afecteaza in mare masura structura ADN-ului, deci cea mai buna varianta este sa alegeti un produs care ofera protectie impotriva razelor UVA si UVB. In momentul in care alegeti crema protectoare, nu trebuie sa va zgarciti la SPF-uri. In principiu, cu cat factorul este mai mare cu atat mai bine, insa alegerea trebuie sa fie conditionata de tipul de piele. Cu cat pielea este mai deschisa la culoare, cu atat factorul de protectie trebuie sa fie mai mare.

3.Toata lumea trebuie sa foloseasca o crema cu SPF 15 si protectie zilnica impotriva actiunii solare

Daca esti posesorul unei epiderme deschise la culoare sau daca ai in familie cazuri de cancer de piele este indicat sa folosesti in fiecare zi a anului o crema de protectie care sa aiba un factor SPF de minim 15, mergand spre 30 in zilele calduroase de vara. Daca te inscrii in randul norocosilor cu o piele mai inchisa, atunci este acceptata si o crema cu un factor mai mic de protectie. Indiferent de culoare, orice piele imbatraneste, prin urmare folosirea regulata a cremelor cu factor de protectie solara protejeaza impotriva imbatranirii timpurii si a depigmentariii.

4.Cele mai eficiente creme sunt cele care au ecran total

Vestea proasta este ca ele nu exista. Nici o crema nu poate oferi protectie 100%. Nici chiar hainele nu va pot proteja in totalitate. Un tricou ofera o protectie echivalenta cu un SPF 5. (more…)

Taumatawhakatangihangakoauauotamateaturipukakapikimaungahoronukupokaiwhenuakitanatahu June 7, 2008

Posted by Saiph in Uncategorized.
4 comments

Voi vă înterbaţi ce e asta, eu mă înterb dacă îmi încape pe un singur rând.

Taumatawhakatangihangakoauauotamateaturipukakapikimaungahoronukupokaiwhenuakitanatahu e numele unui deal din Noua Zeelandă. Mai multe detalii pe wikipedia. Nu pot să postez linkul, că e prea mare.

Carrefour Piteşti June 5, 2008

Posted by Saiph in Pitesti.
Tags: , ,
2 comments

Finally, am reuşit şi eu să aflu. Carrefour Piteşti se va deschide pe 25 iunie. În sfârşit. Era vorba că se deschide în primăvară, am auzit ceva de aprilie, pe urmă de mai, acum aflu că se deschide la sfârşitul lunii iunie. Se pare, însă, că de data asta e pe bune.

Aşadar, din 25 iunie, avem Carrefour şi în Piteşti.

Deja sunt cam multe (PIC, Metro, Auchan, Kaufland, Carrefour). Se mai construieşte un Kaufland şi, se pare că în nord, la Rolast, se va mai construi un mall (care ar terbui să fie cel mai mare din ţară), şi Billa, şi Cora. Mai mult, pe lângă Bicostore, BricoPlus şi Mr. Bricolage, se mai deschide vara asta şi un Praktiker.

Balul Absolvenţilor June 5, 2008

Posted by Saiph in Evenimente, Personal.
Tags: , ,
1 comment so far

Aseară a fost Balul Absolventilor al liceului Zinca Golescu, din Piteşti. A fost ceva deosebit (părerea mea) şi cred că, până la urmă, a ieşit ceva frumos. Sper că elevii, profesorii şi ceilalţi care au asistat nu au observat micile erori de organizare (au fost câteva).

Mulţumim cvartetului de coarde al Filarmonicii din Piteşti, lui Tiberiu Hărăguş, sponsorilor, şi, în mod special, domnilor care ne-au asigurat sonorizarea, şi care au reuşit să facă ceea ce, la un moment dat, părea imposibil.

Poate voi pune şi câteva poze, când voi face rost de ele.

P.S. Foarte important: Pana de curent nu a fost în program, dar a fost o destindere binevenită. Bine că s-a rezolvat în 5 minute.

De ce e franceza cea mai sexy limbă June 1, 2008

Posted by Saiph in Muzica.
Tags: , ,
add a comment

Chiar dacă nu ştiu franceză, şi nu am studiatat această limbă, pot să spun că sună foarte bine. Poate ce mai bine. Părerea mea e că e “cea mai sexy” limb[ din lume. Păi cum să nu fie? Ia ascultaţi cum poate fata asta sa-ţi spună “te iubesc”. Poţi să n-o crezi? :) )

Sau dacă vreţi o variantă mai impresionantă, uite aici: (nu-mi dau bine seama, cred că ăia care cântă sunt spectatorii)

Electorale June 1, 2008

Posted by Saiph in Pitesti.
Tags: ,
add a comment

Azi a fost ziua alegerilor şi în Piteşti. Nimic interesant în afară de faptul că ştampila se imprima pe ambele feşe ale hârtiei. Cel mai marfă a fost la preşedinţia CJ, unde, dacă-l votai pe Nicolescu, ştampila se imprima şi pe Boureanu, care era pe spate. Oricum, VOTAT scrie doar pe o parte. Pe cealaltă e TATOV. Sper că nu o să anuleze voturile.